ATLETISM

Doi suceveni, pe podium la Maratonul Transilvaniei



Zilele trecute, doi dintre maratoniștii județului Suceava, Viorica Hasna, de la CSM Suceava și Cristian Prâsneac, de la CSM Vatra Dornei au participat la Maratonul Transilvaniei, concurs desfășurat pe unul din cele mai dificile trasee din Europa, între orașele Sighișoara și Mediaș. Eleva antrenorului Radu Mihalescu, Viorica Hasna a reușit să conducă cursa aproximativ 25 de kilometri, dar din cauza unor probleme de digestie a încetinit ritmul, în final trecând linia de sosire a doua, cu timpul de 3 ore și 32 de minute, la trei minute după câștigătoare. O cursă foarte bună a făcut și Cristian Prâsneac, cel care a condus până aproape de final, la kilometru 38, când a cedat primul loc și s-a mulțumit cu medalia de argint, cu timpul final de două ore și 41 de minute. Viorica Hasna intră într-o perioadă de recuperare, după ce a bifat două maratoane în cinci săptămâni, urmând ca pe 7 iulie să reintre în circuit la Maratonul Mării Negre de la Mangalia.



Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor