TIR CU ARCUL

Doi suceveni la mondialele de seniori

Zilele acestea, doi dintre sportivii antrenați la cluburile CSȘ Rădăuți și CSM Suceava de Roza Deneș participă la Berlin, în cadrul Campionatului Mondial de Tir cu Arcul pentru seniori. Corina Curelar, de la CSM Suceava, și Alexandru Bodnar, de la CSM Suceava – CSȘ Rădăuți, sunt la prima participare la un mondial de seniori, acolo unde în acest an sunt prezente 90 de țări. Alexandru a prins lotul național de seniori cu toate că este în primul an de juniorat și se luptă cu alți 174 de adversari, pentru un loc cât mai bun în clasament. În ultimul an, Alex Bodnar a mai reușit un loc 7 la mondialele de cadeți și un loc 13 la europenele de juniori. Zilele trecute, alte două sportive antrenate de Roza Deneș au concurat în Turcia, la Jocurile Mării Negre. Otilia Rusu și Andreea Nicolaiciuc au ocupat locul cinci cu echipa României la tir cu arcul, în final, delegația țării noastre ocupând același loc în clasamentul pe națiuni.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Gheorghe Șoldan și personalități sportive și academice din județ i-au întâmpinat pe urătorii de la Festivalul „Obiceiuri de Iarnă” din Suceava

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot