Doi tineri din județ au ajuns, luna trecută, la spital, după ce-au consumat droguri legale, au mărturisit, ieri, surse din rândul structurilor de combatere a crimei organizate.
Ultimul caz s-a înregistrat sâmbăta trecută, când un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Vatra Dornei, Andrei C., a fost adus cu ambulanța la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
Tânărului îi era foarte rău și le-a mărturisit medicilor că a fumat amestecuri etnobotanice, cunoscute sub denumirea de droguri legale, vândute la așa-zisele magazine de vise.
După acordarea primelor îngrijiri medicale, tânărul a fost trimis înapoi la spitalul din Vatra Dornei, unde a și rămas internat.
Un alt caz este cel al unui tânăr din Suceava, Marius I. (19 ani), care, la fel, a ajuns pe mâinile medicilor, după ce i s-a făcut rău în urma consumului de ierburi aromatizate pe care le-a cumpărat de la un comerciant de amestecuri etnobotanice din Fălticeni.
Ambilor tineri li s-au recoltat probe de sânge, pentru analize, însă testele au arătat că nu au consumat substanțe interzise de legislația în vigoare.
„Fenomenul a scăpat de sub control. Sunt sute de tineri în județ care consumă astfel de plante”
Deși la limita legalului, afacerea importată din SUA cu magazine care vând substanțe halucinogene a ajuns și în România și, implicit, la Suceava.
În prezent, în județul Suceava, potrivit unor surse din rândul structurilor de combatere a crimei organizate, sunt șapte așa-zise magazine de vise, trei la Suceava, două la Rădăuți, și câte unul la Fălticeni și Vatra Dornei.
Pe lângă aceste societăți, există zeci de persoane fizice care comercializează astfel de produse.
S-a ajuns până într-acolo încât comanda se livrează și la domiciliu sau în locul în care se află clientul.
„Fenomenul a scăpat de sub control. Sunt sute de tineri în județ care consumă astfel de plante. Noi nu le putem interzice să facă acest lucru, pentru că nu avem cadru legal. Cei care vând aceste substanțe au câștiguri enorme. De la aceste plante la droguri de risc sau de mare risc nu e decât un pas. Aceste așa-zise droguri legale au efecte similare cu cele ale marijuanei sau hașișului și pot crea dependență”, avertizează un ofițer din cadrul structurilor antidrog ale Biroului de Combatere a Crimei Organizate Suceava.