Al patrulea și al cincilea satelit ai planetei pitice Pluto, descoperiți în 2011, respectiv 2012, au fost numiți oficial Kerberos (Cerber) și Styx, a anunțat Uniunea Astronomică Internațională (UAI), citată de AFP.
Până de curând, cei doi sateliți se numeau „P4” și „P5”. Astronomii care au făcut aceste descoperiri recente, cu ajutorul telescopului spațial Hubble, au propus aceste nume, în urma unui concurs deschis publicului, a precizat UAI, o organizație care are sediul la Paris.
Kerberos este varianta grecească a numelui Cerber, câinele cu mai multe capete care păzea porțile infernului, domeniul zeului Pluto în mitologia antică.
În ceea ce privește numele Styx, acesta aparține unei zeițe personificând un râu omonim, care separa lumea viilor de infern.
Kerberos are un diametru cuprins între 13 și 34 de kilometri, în timp ce Styx are o formă de cartof, cu o lungime de 10 până la 25 de kilometri.
„Kerberos se află între orbitele Nix și Hydra, doi dintre sateliții cei mai mari (ai lui Pluto), descoperiți de Hubble în 2005, iar Styx se află între Charon, cel mai mare și mai apropiat satelor de Pluto, și Nix”, precizează UAI.
Charon, cel mai mare dintre sateliții lui Pluto, a fost descoperit în 1978. Pe atunci, Pluto încă „se bucura” de titlul de a noua planetă a Sistemului Solar.
Însă Pluto a fost clasată în categoria „planetelor pitice” de către Uniunea Internațională a Astronomilor, în 2006, reducând astfel la opt numărul planetelor din sistemul nostru solar.