Două persoane, soț și soție, au ajuns duminică seara la Spitalul Județean Suceava în urma unui accident rutier petrecut între Dărmănești și Pătrăuți, din cauza gheții de pe carosabil. „Dacia” în care se aflau cei doi, împreună cu o rudă, a derapat, a intrat pe contrasens și a lovit o dubiță. În urma impactului, femeia aflată pe scaunul din față dreapta a suferit grave leziuni, necesitând transportarea de urgență la Clinica de Neurochirurgie Iași.
Tânăra, Cristina S., în vârstă de 28 de ani, din Suceava a fost diagnosticată la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” cu traumatism cranio – cerebral grav, traumatism cranio – facial, multiple plăgi frontale cu retenție de corpi străini (sticlă), contuzie de bazin, fractură de claviculă dreaptă cu deplasare și comă de gradul unu.
Soțul său, Gheorghe S. (32 de ani), care se afla la volan la momentul impactului, a suferit contuzie de șold și de antebraț și fractură iliacă dreaptă, fiind internat în Secția de Ortopedie a spitalului.
Acesta a povestit ieri că mașina în care se afla a derapat din cauza gheții acoperite de zăpadă și a intrat într-o dubiță.
„Accidentul s-a petrecut într-un loc destul de cunoscut pentru astfel de incidente. Exact în dreptul unei cruci puse tot în urma unui accident. A derapat mașina, asta s-a întâmplat, și am lovit o dubiță. Pasagerul din spate nu a fost rănit, numai noi, din față”, a spus bărbatul. Acesta necesită îngrijiri medicale timp de mai multe





