Un minor în vârstă de 16 ani și o tânără cu doi ani mai mare au fost răniți în timp ce se deplasau pe un motoscuter, accidentul petrecându-se din cauza tânărului, care a ignorat semnificația indicatorului „Oprire”. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 10.00, pe strada Aron Pumnul din municipiul Rădăuți.
Din cercetările oamenilor legii rezultă că minorul de 16 ani, Pavel B., domiciliat în comuna Vicovu de Jos, a pătruns pe un drum cu prioritate fără să se asigure, fiind lovit de o mașină condusă regulamentar de Cătălin N., în vârstă de 39 de ani, localnic din Rădăuți.
Motoscuteristul de 16 ani și tânăra care îl însoțea, Lenuța B., de 18 ani, din comuna Volovăț, au fost diagnosticați cu leziuni care necesită 7-10 zile de îngrijiri medicale.
Minorul care conducea vehiculul pe două roți nu avea atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră, iar scuterul nu era înregistrat. Mai mult, nici el și nici fata care îl însoțea nu aveau permis de conducere.