Neatenție

Doi răniți după ce o „Dacie” a lovit violent un camion

Două persoane au ajuns cu mai multe răni la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit violent un camion. Accidentul s-a petrecut vineri după amiază, în interiorul localității Dorna Candrenilor, în jurul orelor 17.00, atunci când aflat la volanul unui autoturism marca „Dacia Solenza”, Ovidiu Dănuț T., în vârstă de 33 de ani, localnic, a intrat într-o intersecție fără a se asigura, moment în care s-a izbit violent de un camion marca „Roman”, condus de către Liviu D., din aceeași localitate. În urma impactului puternic, două persoane care se aflau în autoturism s-au ales cu răni serioase, fiind transportate de urgență la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, acolo unde au primit primele îngrijiri medicale. Imediat după accident, cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă acestora le-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt accident a avut loc sâmbătă seară, în jurul orelor 21.45, dar de data aceasta pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava. Aflat la volanul unui „Ford Mondeo”, Doru O., de 42 de ani, din localitate, a accidentat-o ușor pe Maria L., de 20 de ani, localnică, în timp ce aceasta traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Testat după accident cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,29 mg/l, iar polițiștii urmează să ia măsurile care se impun.

Recomandări

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp