Doi răniți, dintre care unul în comă, după ce mașina cu care circulau a intrat într-o autoutilitară staționată

Echipa de descarcerare actionand la locul accidentului
Echipa de descarcerare actionand la locul accidentului

Un grav accident rutier a avut loc vineri seara, în localitatea Bivolărie din orașul Vicovu de Sus. Două persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care circulau s-a izbit violent într-o autoutilitară staționată pe marginea drumului. În urma impactului violent, unul dintre ocupanții mașinii a rămas încarcerat.
Accidentul a fost anunțat prin intermediul unui apel la 112, în jurul orei 18.15. La locul anunțat au ajuns pompierii unui Modul de Descarcerare SMURD, care au extras din autoturism victima, aflată în stare de comă. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care împreună cu personaul medical SMURD au acordat primele îngrijiri medicale răniților, persoana comatoasă fiind transportată la spital. Polițiștii au făcut măsurători și au luat probe de la locul impactului, în încercarea de a stabili cum s-a petrecut accidentul și cine se face vinovat de producerea lui, în cadrul unui dosar de cercetare penală deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Operatiuni de descarcerare pentru extragerea victimei din autoturism, la Bivolarie
Operatiuni de descarcerare pentru extragerea victimei din autoturism, la Bivolarie
O persoana a fost scoasa in stare de inconstienta si transportata la spital
O persoana a fost scoasa in stare de inconstienta si transportata la spital
Echipa de descarcerare actionand la locul accidentului
Echipa de descarcerare actionand la locul accidentului

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp