Doi ponei de la Grădina Zoologică din Rădăuți au murit, iar alți doi s-au aflat în stare gravă, din cauza unei intoxicații misterioase.
Șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, doctor Petrea Dulgheru, ne-a declarat ieri că personalul de la grădina zoologică a depistat că animalele se simt rău și au anunțat medicul veterinar, și numai grație intervenției acestuia au putut fi salvați doi ponei, ceilalți doi decedând luni dimineață. Leșurile acestora au fost incinerate la o unitate autorizată din județ. Petrea Dulgheru a precizat că unui dintre poneii supraviețuitori se află în afara oricărui pericol, iar celălalt necesită tratament și supraveghere mai multe zile.
Veterinarii nu a stabilit cu exactitate cu ce substanță s-au intoxicat cele patru animale, însă spun că cel mai probabil este vorba despre o substanță toxică prezentă în furajele cu care sunt hrăniți poneii.
Directorul executiv al DSVSA a menționat că animalele nu erau bolnave, rezultatele examenului microbiologic efectuat la laboratorul direcției fiind negative, dar că în prezent se fac analize pe probe de furaje pentru a se stabili dacă acestea conțin substanțe toxice.





