Doi polițiști aflați în misiune au fost răniți după ce mașina de serviciu cu care urmăreau un BMW care nu a oprit la semnalul regulamentar s-a răsturnat într-o curbă de pe un drum din localitatea Horodnic de Sus. Loganul Poliției a lovit un mal de pământ, iar apoi s-a rotit în aer, a lovit o altă mașină și a aterizat pe cupolă, fiind distrus aproape total.
Din nefericire, cei doi polițiști aflați în interior, agentul-șef adjunct Radu Florin Șuhane, în vârstă de 31 de ani, din Rădăuți, și agentul principal Violeta Covaliu, de 27 ani, din comuna Vorona, județul Botoșani, cu reședința în comuna Marginea, au suferit leziuni. Dacă polițistul aflat la volan a reușit să iasă singur din mașina răsturnată, Violeta Covaliu a avut nevoie de intervenția unui echipaj medical, despre care sătenii spun că a ajuns la locul accidentului cu mare întârziere.
„Din cercetări s-a stabilit că sâmbătă, 16 aprilie, la ora 18.05, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, un agent a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca BMW de culoare închisă. Deoarece conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire continuându-și deplasarea, ceilalți doi membri ai echipajului cu autospeciala marca Dacia Logan au plecat în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. După circa 2 km, autoturismul urmărit a virat dreapta pe drumul neclasificat Tecioara (drum parțial betonat), echipajul de poliție urmându-l în încercarea de a-l opri.
Ajungând într-o porțiune nemodernizată la trecerea de pe carosabil din beton pe carosabil cu pietriș, autospeciala poliției a intrat în derapaj, a pătruns în șanțul din stânga și s-a răsturnat pe cupolă”, a explicat comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Sătenii din Horodnic de Sus cred că polițiștii au avut mare noroc că au scăpat cu viață
Oamenii din Horodnic de Sus care au fost martori la accident spun că doar o minune a făcut ca cei doi polițiști să scape cu viață.
„Eram acasă și am primit un telefon că o mașină de poliție urmărea un BMW cu număr de Bulgaria, în cătunul Tecioara, pe un drum pietruit, și la un moment dat într-o curbă s-a răsturnat”, a povestit unul dintre săteni.
Un altul a descris exact ce s-a întâmplat și cum a ajuns mașina cu roțile în sus: „A făcut praf și când s-a terminat aici betonul și poliția nu a mai sesizat că este curbă și a lovit un mal și s-a învârtit peste cap”.
O localnică mai în vârstă spune că polițiștii au avut noroc, iar totul se putea termina mult mai rău.
„Mașina a mers în hrapă, de acolo a sărit în drum în altă mașină și apoi s-a răsturnat, dar noroc că nu s-a răsturnat pe chetre, acolo în pod, că poate mureau amândoi”, a mărturisit Ileana Cioban.
Inițial, oamenii au crezut că este vorba de un incendiu, după ce au confundat zgomotele de la sirenele mașinii de poliție cu o alarmă.
„Mașina eu când am ieșit era cu roțile în sus, o dâră de praf am văzut și un zgomot s-a auzit și s-a auzit alarma, de aceea am crezut că e vreo urgență, poate s-a aprins un foc”, a povestit una dintre localnicele din Horodnic de Sus.
Oamenii au încercat să dea o mână de ajutor, dar li s-a sugerat să aștepte sosirea ambulanței pentru a nu provoca și alte probleme.
„Când am ajuns acolo am văzut că domnul polițai încerca să iasă din mașină și m-am speriat. Fata era în spate și se văita. Bine că au scăpat”, a spus Genoveva Cioban.
În urma accidentului, polițistul aflat la volan, Radu Florin Șuhane, a fost diagnosticat cu excoriație frontală și piramidă nazală, în timp ce agentul principal Violeta Covaliu a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticată cu fractură piramidă nazală. Polițista a rămas sub supraveghere medicală și urmează să fie investigată mai amănunțit pentru a se vedea dacă nu a suferit și alte leziuni interne.
Colegii polițiștilor răniți fac acum cercetări pentru a afla cine se afla în BMW-ul cu numere de Bulgaria care nu a oprit la semnalele regulamentare și ce anume avea de ascuns șoferul mașinii.
Cu roțile în sus
Doi polițiști au fost răniți după ce Loganul cu care urmăreau un BMW s-a răsturnat
