Un polițist aflat în timpul liber a surprins în flagrant un individ care i-a smuls unei femei geanta de pe umăr, pe o stradă secundară din spatele Spitalului Județean Suceava, agentul-șef urmărindu-l pe atacator câteva sute de metri, până în curtea unității spitalicești, unde a reușit să-l imobilizeze, ajutat de un alt polițist care era întâmplător în zonă.
Agentul-șef Silviu Păduraru, din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Suceava, a relatat:
“Mergeam la un bloc din zonă și am auzit o femeie țipând, foarte speriată, că a fost tâlhărită de un individ. Imediat am alergat să-l prind pe atacator, să-l imobilizez, iar în paralel mi-am anunțat colegii de la Poliția municipiului Suceava. Am reușit să-l prindem în curtea Spitalului Județean”.
Celălalt polițist care se afla întâmplător în curtea Spitalului Județean Suceava și a participat la imobilizarea fugarului este agentul-șef Doru Ureche, din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Atacatorul a fost identificat în persoana lui Ilie Robert Bozomală, în vârstă de 18 ani, din comuna Șcheia. Polițiștii au recuperat de la individ poșeta femeii, în care se aflau documente și suma de 400 de lei.
Bunurile au fost restituite pe bază de proces verbal victimei, care era în stare de șoc.
„Aveam poșeta pe umăr, iar hoțul a venit din spate și mi-a smuls-o”, a relatat femeia.