Trei accidente de circulație petrecute duminică în județ au făcut tot atâtea victime, una dintre ele pierzându-și viața.
Primul accident s-a petrecut la Moldovița, în jurul orei 10.00, când o femeie de 56 de ani a fost rănită după ce a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada, după care șoferul care a produs accidentul a părăsit locul faptei. Cercetările au stabilit că în timp ce circula la volanul unui autoturism prin comună, o tânără de 28 de ani, din Vatra Moldoviței, a virat la stânga la intersecția cu DJ 176 și a acroșat femeia, care se deplasa ca pieton și traversa prin colțul intersecției. Șoferița a fost în scurt timp identificată de polițiști și verificată cu aparatul etilotest. În urma testării rezultatul a fost negativ, după care i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Pe numele ei a fost întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor acestuia.
Duminică seara, în jurul orei 21.40, pe drumul județean 208A a avut loc un grav accident de circulație, soldat cu moartea unui bărbat de 65 de ani. Polițiștii au concluzionat faptul că în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism marca VW Multivan în afara localității Rușii Mănăstioara, un bărbat de 64 de ani, din comuna Udești, l-a acroșat și accidentat mortal pe un localnic de 65 de ani care se deplasa pe partea carosabilă a drumului. Conducătorul autoturismului a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior acestuia i s-a recoltat o mostră biologică de sânge necesară pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În aceeași seară, însă cu douăzeci de minute mai târziu, un bărbat de 56 de ani, din comuna Arbore, se deplasa cu bicicleta pe un drum comunal și, la un moment dat, pe un segment de drum în pantă, a pierdut controlul asupra direcției și s-a prăbușit pe asfalt. La fața locului a venit un echipaj de ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii i-au stabilit diagnosticul de fractură piramidă nazală, fiind transferat apoi la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale suplimentare. Bărbatul de pe bicicletă mirosea a alcool, dar din cauza leziunilor suferite la nivelul feței nu a putut fi verificat cu aparatul alcooltest.