Accident grav

Doi pietoni izbiți în plin, pe trotuar, de o mașină scăpată de sub control



– O tânără în vârstă de 21 de ani a fost dusă de urgență la o clinică din Iași, suferind leziuni grave
– Celălalt pieton, precum și șoferul care a provocat accidentul, au ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean
Doi pietoni au ajuns în stare gravă la spital ieri după-amiază, după ce au fost izbiți în plin de o mașină implicată într-un accident rutier, care a ricoșat pe trotuar. Unul dintre pietonii cu pricina, o tânără în vârstă de 21 de ani, a fost transportată de urgență la o clinică din Iași, leziunile suferite fiind grave. Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 15:00, pe strada Traian Vuia, din municipiul Suceava. Potrivit primelor informații oferite de polițiști, șoferul unui autoturism Dacia, Ilie P., în vârstă de 55 de ani, din localitate, nu s-a asigurat și nu a dat prioritate în timp ce încerca să efectueze un viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un Opel Astra, la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani (Vasile S.), din Ipotești. În urma impactului dintre cele două mașini, autoturismul Dacia a fost aruncat pe trotuar, luându-i pe sus pe Viorel A. (53 de ani) și Elena A. (21 de ani), tot din municipiul Suceava. Cei doi pietoni, cât și șoferul Daciei, au fost duși la „Urgențele” Spitalului Județean. Dacă bărbații implicați în accident au rămas internați în spitalul sucevean, traumatismele grave suferite de tânăra în vârstă de 21 de ani au impus transferarea ei la o clinică din Iași.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subinspectorul Bogdana Crăciun, polițiștii au reușit să-l testeze cu alcooltestul doar pe șoferul Opel-ului (rezutatul fiind 0). În privința celuilalt conducător auto implicat în accident, a mai spus ofițerul de relații cu presa al IPJ Suceava, leziunile suferite de acesta nu au permis testarea cu alcooltestul, fiindu-i recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. „Cadre ale Poliției Rutiere continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul”, a precizat Bogdana Crăciun.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază