Rechizitoriu

Doi pădurari, trimiși în judecată pentru luare de mită

Doi pădurari, trimiși în judecată pentru luare de mită
Doi pădurari, trimiși în judecată pentru luare de mită

Doi pădurari din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru luare de mită.
Este vorba de Grigore Tomuț și Ilie Băieș, care sunt plasați și sub control judiciar.
Mai exact, aceștia ar fi primit mașini de teren, marca Ford Ranger, din partea administratorului unei societăți de prelucrare a materialului lemnos.
”În cursul lunii mai 2018, cei doi inculpați, în calitățile menționate, ar fi pretins, iar în perioada mai 2018 – iunie 2019, ar fi primit fiecare, de la reprezentantul unei societăți comerciale, folosința gratuită și achitarea contravalorii avansului și a ratelor de leasing în cuantum total de 17.874 de euro (Tomuț Grigore), respectiv 16.785 de euro (Băieș Ilie), aferente achiziționării câte unei autoutilitare, în schimbul îndeplinirii unor acte contrare atribuțiilor lor de serviciu, constând în furnizarea, către omul de afaceri, de material lemnos fără acte de proveniență legală”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Trebuie spus că în momentul în care au fost trimiși în judecată cei doi pădurari, conform legislației actuale, au fost suspendați și nu mai pot activa până ce în dosar nu se va da o soluție definitivă.
Procurorii au mai anunțat că au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparținând celor doi inculpați.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Recomandări

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar