Un bărbat și o femeie din comuna Poiana Stampei au fost mușcați de un câine turbat, animalul fiind apoi ucis, după ce și o a treia persoană a sărit în ajutorul victimelor. S-a întâmplat vineri dimineață, câinele reușind să slăbească lanțul de la gât pe parcursul nopții și atacându-i pe cei doi, în momentul în care i-a văzut în curte.
Comportamentul excesiv de agresiv al animalului i-a dus imediat pe veterinari cu gândul la un caz de turbare, probele aduse la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare Suceava confirmând, vineri după-amiază, existența virusului rabiei.
„În exploatație a fost efectuată o anchetă epidemiologică și a fost întocmit un program de măsuri pentru combaterea bolii”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare, subliniind că prioritatea o reprezintă vaccinarea și tratarea celor două persoane mușcate.
El a mai arătat că acesta este al optulea caz de turbare din acest an. De asemenea, în cazul comunei Poiana Stampei, este deja al doilea focar de rabie din acest an.
Reamintim că în 2011 s-au mai înregistrat trei cazuri în care o vulpe, respectiv doi dihori turbați au atacat oameni.