Doi oameni la spital după ce o mașină a fost acroșată de tren

O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava

O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava, marți, în jurul orei 15.50, doi dintre cei trei ocupanți ai autoturismului fiind transportați la spital. Impactul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată simplă. Șoferul a intrat pe calea ferată și a apucat să treacă cu partea din față a mașinii, locomotiva lovind autoturismul în partea stânga-spate.
La fața locului au interveni pompierii militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului, cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii au constatat inițial că dintre cei trei oameni din mașină unul are leziuni.
Ulterior, în urma evaluărilor de la fața locului, au fost transportate două persoane la spital pentru investigații suplimentare.

O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava
O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava
O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava
O mașină a fost acroșată de trenul Regio Câmpulung Moldovenesc – Suceava

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens