Doi oameni de afaceri din Suceava și firma unuia dintre ei au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Este vorba de Vasile Florea și firma acestuia, Florconstruct, care sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Al doilea om de afaceri trimis în judecată este Vasilică Pușcașu, director și administratorul în fapt al SC Kamer Build Company SRL Suceava. Acesta este acuzat tot de comiterea a două infracțiuni, respectiv complicitate la evaziune fiscală și participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Dintr-un comunicat remis de DNA Suceava, rezultă că faptele s-au petrecut în perioada octombrie – noiembrie 2011, când între cele două societăți a fost încheiat un contract de prestări servicii.
„Ulterior s-au semnat situațiile de lucrări, în baza cărora s-au emis facturile fiscale care includeau, în mod fictiv, cantitatea de 1.966,35 tone mixtură asfaltică BAD 25 în sumă de 330.346,80 lei și TVA aferent de 79.283,20 lei și cheltuieli nereale cu utilaje în sumă de 189.076,36 lei și TVA aferent în sumă de 45.378,33 lei. Ulterior, inculpatul Florea Vasile a folosit aceste înscrisuri falsificate cu prilejul derulării contractului de lucrări având ca obiect «Reabilitare străzi, pod și pasaj, modernizare parcuri și creare stații modulare de transport în comun în municipiul Suceava» încheiat între UAT municipiul Suceava în calitate de achizitor și asocierea de firme din care făcea parte inculpata Florconstruct Suceava, în cadrul proiectului «CS 13216 – Reabilitare străzi, pod și pasaj, modernizarea parcuri și creare stații modulare de transport public în mun. Suceava» (pentru care a fost încheiat de Primăria Suceava un contract de finanțare cu fonduri comunitare nerambursabile), a întocmit listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări anexate la Borderourile centralizatoare de producție majorate în mod fictiv cu suma totală de 644.084,68 lei prin includerea nereală a cantității de 1.966,35 tone BAD 25 în valoare de 409.630 lei și a cheltuielilor nereale cu utilaje și transport în valoare de 234.454,68 lei, pentru care a întocmit facturile fiscale din partea inculpatei Florconstruct Suceava, care au fost acceptate și preluate ca atare de liderul asocierii cu ocazia întocmirii Centralizatoarelor situațiilor de plată și în baza cărora, fără vinovăție, acesta a întocmit facturi fiscale către UAT municipiul Suceava, cauzând astfel un prejudiciu material în cuantum total de 644.084,68 lei, care se compune din: 431.121,22 lei prejudiciul material cauzat bugetului Uniunii Europene, 135.050,03 lei prejudiciul material cauzat bugetului Primăriei municipiului Suceava și 77.913,47 lei prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
Procurorii anticorupție mai consideră că prin folosirea în contabilitatea proprie a înscrisurilor falsificate care atestau efectuarea cheltuielilor fictive Florconstruct și-a micșorat baza impozabilă cu privire la impozitul pe profit cu suma de 519.423,16 lei și a dedus nejustificat TVA în valoare de 124.661,52 lei, astfel încât impozitul pe profit sustras ca urmare a înregistrării cheltuielilor fictive a fost de 83.107,70 lei, iar TVA sustrasă a fost de 124.661,52 lei, prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului fiind în cuantum total de 207.769,22 lei.
Pentru a recupera măcar o parte din prejudiciu, anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpaților din dosar.
Procurorii au mai precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.