Reparau un lift

Doi muncitori răniți, după ce au căzut cu tot cu schelă de la înălțime

Doi muncitori ce lucrau în incinta unui șantier de pe raza comunei Satu Mare au fost răniți marți seara, în timp ce efectuau lucrări de reparații la un lift. Cei doi, Ștefan Z., în vârstă de 32 de ani – șef de atelier și Laurențiu G., în vârstă de 25 de ani – muncitori, ambii originari din municipiul Brașov, montau niște piese componente ale unui ascensor, la o înălțime de aproximativ 8 metri. Din cauză că nu au consolidat în mod corespunzător schela, la un moment dat, cei doi au căzut în gol de la înălțime.
În urma accidentului, victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Rădăuți, de unde, ulterior, Ștefan Z. a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.
Bărbatul a fost diagnosticat cu fractură deschisă gamba stângă și multiple contuzii, fiind internat în Secția de Ortopedie. El a fost operat ieri dimineață, urmând a mai sta câteva zile în spital.
Deoarece este vorba despre un accident de muncă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în vederea verificării respectării normelor de protecția muncii.

Recomandări

Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, s-au ciocnit cu motocicletele, venind din sensuri opuse. Unul dintre ei este în stare gravă

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp