Două persoane au murit, iar o a treia a ajuns în spital în urma unui violent accident de circulație produs, duminică dimineață, în județul Constanța, între localitățile Năvodari și Sibioara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc pe drumul național 22, care leagă Constanța de Tulcea, în jurul orei 4 dimineața, când două autoturisme s-au izbit frontal între localitățile Năvodari și Sibioara.
Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna constănțeană Cobadin, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanta, iar la un moment dat a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Constanța, care circula din sens opus.
În urma impactului extrem de puternic două persoane – șoferul și un pasager de 27 de ani, ambii din mașina lovită, au murit pe loc, în timp ce o a treia victimă, o tânără de 28 de ani, aflată în același autoturism, a fost rănită ușor. La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD și de la Ambulanță, precum și un echipaj de descarcerare, pentru scoaterea victimelor.





