Doi minori, de 12, respectiv 15 ani, prinși în timp ce spărgeau mașini



Doi minori în vârstă de 12, respectiv 15 ani, au fost prinși în flagrant în noaptea de miercuri spre joi în timp ce căutau bunuri într-un autoturism pe care îl spărseseră cu puțin timp înainte.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, era în jur de 01:45, când o patrulă de poliție i-au observat pe cei doi minori suspecți, căutând bunuri într-o mașină parcată pe strada Păcii. Când i-au văzut pe polițiști, cei doi minori au luat-o la fugă, însă au fost ajunși din urmă și duși la Secția de poliție Burdujeni.
Cei doi sunt din orașul Dolhasca, iar polițiștii au stabilit că în aceeași noapte au mai spart un alt autoturism.
„Cei doi au recunoscut că au deschis cu chei potrivite cele două mașini pentru a sustrage diferite bunuri, dar nu au mai apucat deoarece au fost surprinși de patrula de poliție”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.