Poliția de Frontieră

Doi migranți africani, reținuți lângă granița româno-ucraineană

Doi tineri originari din nordul Africii au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni, la scurt timp după ce intraseră ilegal pe teritoriul României.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, marțea trecută, în jurul orei 11.30, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus a depistat doi cetățeni suspecți care se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre interiorul țării noastre, pe raza orașului Vicovu de Sus. Pentru că suspecții nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde în urma verificărilor s-a stabilit că cei doi sunt cetățeni din Libia, cu vârste de 19, respectiv 20 de ani, și trecuseră, cu scurt timp înainte, ilegal frontiera din Ucraina în România.
Ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava a precizat că în conformitate cu acordul de readmisie, cei doi libieni au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, iar polițiștii de frontieră au demarat o serie de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Doi migranți africani, reținuți lângă granița româno-ucraineană
Doi migranți africani, reținuți lângă granița româno-ucraineană
Doi migranți africani, reținuți lângă granița româno-ucraineană
Doi migranți africani, reținuți lângă granița româno-ucraineană

Recomandări

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”