Performanțe

Doi luptători din județ, medaliați la naționalele individuale de seniori



Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Municipal Bucovina din Rădăuți au fost prezente zilele trecute la finalele Campionatului Național Individual de Lupte Greco-Romane pentru seniori, care au avut loc la Chiajna. După două zile de concurs, doi dintre sportivii din județul Suceava au reușit să urce pe podium, mai exact suceveanul Andrei Brânzei și rădăuțeanul Florin Rusu.
La categoria 84 de kilograme, rădăuțeanul Florin Rusu, antrenat la CSM Bucovina Rădăuți de tatăl său, Ștefan Rusu, a avut un parcurs foarte bun, în urma căruia s-a ales cu medalia de argint și titlul de vicecampion național al României. De cealaltă parte, din lotul de la CSM Suceava, pregătit de Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru, s-a evidențiat sportivul Andrei Brânzei, luptător ce a fost învins doar de campionul național, care este calificat și la Olimpiadă, Alin Alexuc, în final alegându-se cu medalia de bronz la categoria 120 de kilograme. În același concurs, suceveanul Dan Amarandei a fost aproape de o medalie, dar a pierdut două partide, din care una cu câștigătorul de anul trecut, și în final s-a clasat pe locul cinci la categoria 96 de kilograme. Alt sportiv de la CSM Suceava, Petrică Bolohan, a ocupat locul șapte la 66 de kilograme.
După acest concurs, luptele vor lua o pauză competițională, urmând ca în toamnă să se reia competițiile, CSM Suceava fiind angrenat la naționalele pe echipa la juniori II și cele de la copii. Până atunci, unul dintre luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, Constantin Huțuleac, va lupta pentru o medalie în Polonia, la Campionatul European pentru juniori II, care va avea loc în perioada 17 – 23 iulie.