Doi cetățeni italieni au fost răniți, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe raza municipiului Vatra Dornei. În urmă cu două zile, în jurul orei 10:00, poliția a fost anunțată despre un accident petrecut pe strada Argestru. Un autoturism Fiat, la volanul căruia se afla Pierro M. (22 de ani), din Italia, s-a izbit frontal într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, atât șoferul, cât și un pasager, Galliano B. (36 de ani), și acesta cetățean italian, au fost răniți ușor, fiind transportați la spitalul din localitate pentru acordarea primelor îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul s-a produs din cauza neatenției în conducere și pe fondul oboselii, șoferul Fiat-ului pierzând controlul asupra direcției de mers într-o curbă la dreapta.





