Handbal

Doi internaționali luxemburghezi s-au antrenat cu universitarii suceveni



Leonard Bibirig a avut sub comandă și doi handbaliști luxemburghezi
Leonard Bibirig a avut sub comandă și doi handbaliști luxemburghezi

Pe durata cantonamentului de la Gura Humorului, alături de handbaliștii de la CS Universitatea Suceava s-au antrenat și doi componenți ai echipei naționale a Luxemburgului, este vorba de Therry Hansen și Eric Schroder. Cei doi ajuns s-au antrenat sub conducerea lui Leonard Bibirig la solicitarea selecționerului Luxemburgului, românul Adrian Ștot, care a dorit ca elevii săi să ia astfel contact cu handbalul din Estul Europei. „Consider că a fost un schimb de experiență benefic ambelor părți. Pe de o parte, cei doi sportivi au luat contact cu handbalul de la noi, pe care îl apreciază în mod deosebit, în timp ce pentru CS Universitatea, alăturarea pe perioada cantonamentului a acestor sportivi nu poate fi decât un prilej de a-i determina pe aceștia să devină într-un fel ambasadorii noștri când se vor întoarce acasă și vor lua contact cu alți sportivi”, a declarat directorul tehnic al „studenților”, Petru Ghervan. Conform protocolului de colaborare, contravaloarea stagiului de pregătire efectuat de Therry Hansen și Eric Schroder în cantonamentul de la Toaca Bellevue a fost suportat de către federația de handbal din Luxemburg.
Mâine, amical cu Știința Bacău

Odată încheiat stagiul de pregătire centralizată de la Gura Humorului, handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig vor începe seria meciurilor amicale. Mâine, sucevenii vor primi în sala Liceului cu Program Sportiv replica formației Știința Bacău, grupare care l-a legitimat în această vară și pe fostul echipier al Universității, Florin Dospinescu. Băcăuanii, care au terminat sezonul trecut pe locul 4, obținând astfel dreptul de participare în Cupa Challenge, au dispus cu scorul de 31-24 de Dinamo Brașov într-un un meci test disputat la mijlocul acestei săptămâni.



Recomandări

Cei șapte suceveni de la naționala de handbal juniori a României s-au clasat pe locul secund la Trofeul Carpați

Selecționata condusă de Vasile Boca s-a clasat pe locul secund la Trofeul Carpați Niro. Foto handbalmania.ro
Selecționata condusă de Vasile Boca s-a clasat pe locul secund la Trofeul Carpați Niro. Foto handbalmania.ro