Din dragoste

Doi îndrăgostiți au încercat să se sinucidă împreună, în camera unei pensiuni din Suceava

Doi tineri îndrăgostiți din municipiul Iași au încercat să-și pună capăt zilelor în camera unei pensiuni din municipiul Suceava, după ce părinții acestora s-au opus relației care îi lega pe cei doi de o perioadă de timp. Ei au ajuns la spital după ce au înghițit mai multe comprimate medicamentoase, însă starea lor nu a necesitat internarea în spital pentru tratament de specialitate.
Incidentul s-a produs miercuri la prânz, fiind semnalat prin intermediul unui apel la 112. Cel care formase numărul unic de urgență era chiar tânărul de 18 ani din municipiul Iași, care anunța faptul că el și prietena sa de aceeași vârstă înghițiseră mai multe medicamente cu scopul de a-și pune capăt zilelor. Cei doi au fost preluați de echipajele unor ambulanțe și transportați la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Suceava, pentru a primi primul ajutor și tratament de specialitate.
La secția UPU au fost identificați cei doi tineri, care au fost diagnosticați de către personalul medical cu intoxicație voluntară medicamentoasă. Ei le-au declarat polițiștilor că s-au cazat la pensiunea din oraș în cursul zilei de sâmbătă, unde au rămas și în timpul zilelor care au urmat. În urma unor discuții contradictorii cu părinții lor, care se opuneau relației de prietenie dintre cei doi, tinerii au hotărât să se sinucidă împreună, ingerând fiecare în camera pensiunii mai multe comprimate de paracetamol. La un moment dat li s-a făcut rău și au solicitat intervenția ambulanței.
În discuțiile purtate de polițiști cu mamele celor doi, din municipiul Iași, acestea au relatat că nu sunt de acord cu relația dintre cei doi tineri, care plecaseră de acasă fără știrea părinților.
Conform celor declarate de polițiști, mama tânărului de 18 ani le-a spus că acesta nu este la prima părăsire a domiciliului, fără știrea ei. Starea celor doi tineri fiind destul de bună, aceștia au refuzat tratamentul propus de medici și internarea în spital pentru supraveghere. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis pe numele celor doi, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

O farmacistă și doi tineri de la ASSIST au câștigat premiul I la UrbanLab for Green Cities, cu un sistem de colectare a medicamentelor expirate