Judiciariștii poliției din orașul Gura Humorului au reușit să-i prindă de indivizii care în urmă cu aproximativ o lună au păcălit două persoane, una din Stulpicani, cealaltă din Frasin, prin metoda „șmen”, după ce s-au oferit să le schimbe euro în lei la un curs mai bun decât cel oferit de casele de schimb valutar.
Cei doi au fost identificați în urmă cu două zile, fiind vorba de doi indivizi din județul Neamț, Gheorghe Postolache (41 de ani) și Ioan Lefter (46 de ani).
Polițiștii le-au probat deocamdată două înșelăciuni, cu prejudiciu de aproximativ 4.250 de lei, însă cei doi suspecți sunt bănuți și în alte fapte cu același mod de operare comise pe raza județului Suceava.
Victimele, abordate în apropierea caselor de schimb valutar
Una dintre victimele celor doi a fost o femeie din comuna Stulpicani, care, pe 25 august a.c., se afla la Gura Humorului și s-a dus la o agenție de schimb valutar. În timp ce aștepta la rând, a fost abordată de un necunoscut, care i-a propus efectuarea unui schimb mai avantajos față de cel afișat la casă.
Victima s-a deplasat cu valutistul de ocazie pe bulevardul Bucovina, unde femeia i-a dat necunoscutului suma de 1300 de euro, urmând să primească în schimb 5.700 de lei.
Deși numărarea banilor s-a făcut chiar sub privirile femeii, iar aceasta a fost convinsă că a primit cei 5.700 de lei de la valutist, ulterior, când a numărat din nou teancul de bani, a constatat că lipsesc 3.135 de lei. Din păcate pentru victimă, țeparul dispăruse deja din zonă.
Judiciariștii explică că metoda „șmen” constă în faptul că escrocul, în momentul în care numără banii în fața victimei, ascunde după degete o parte dintre bancnote, fără ca păgubitul să-și dea seama.
Escrocii se oferă să schimbe valută la un curs mai bun decât cel de pe piață
Cel de-al doilea caz s-a petrecut câteva zile mai târziu, tot pe bulevardul Bucovina din Gura Humorului.
De data aceasta, cel înșelat a fost un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Vatra Moldoviței. Acesta voia să schimbe 350 de euro și a fost abordat de doi necunoscuți, care, sub pretextul că au nevoie de euro pentru o tranzacție, s-au oferit să-i schimbe ei valuta, oferindu-i 1.540 de lei.
Când i-au dat suma în lei, tânărul a constatat că lipsesc 40 de lei, și i-a dat din nou teancul unuia dintre așa-zișii valutiști să mai numere încă o dată. Respectivul a completat suma lipsă, după care a luat din nou banii la numărat. Au ieșit exact 1.540 de lei, numai că victima nu o observat că în timp ce număra banii, escrocul și-a tras după degete 1.000 de lei.
A realizat la scurt timp că a fost înșelat, însă cei doi necunoscuți plecaseră din zonă.
Astfel de înșelăciuni au fost comise lunile trecute și în alte localități din județ, polițiștii încercând să afle dacă au fost unii și aceiași autori.
„Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale a celor doi și recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.