Recalcitranți

Doi indivizi au fost amendați, după ce au provocat scandal într-un local din Vatra Dornei

Doi indivizi au intrat în vizorul polițiștilor și s-au ales cu amenzi usturătoare, după ce au provocat un adevărat scandal într-un local din Vatra Dornei. Incidentul a avut loc marți seara, când cei doi, Marian B. și Mitică P., de 27 de ani, ambii din județul Botoșani, au venit în jurul orei 22.00 la Cabana Schiorilor din Vatra Dornei și s-au apucat să se cinstească. După ce au băut mai mult alcool și se aflau deja în stare de ebrietate, cei doi au ieșit în jurul orei 23.30 să fumeze o țigară în fața localului, iar în momentul în care au vrut să intre din nou în restaurant, nu li s-a mai permis accesul, deoarece deveniseră recalcitranți și zgomotoși. Cei doi au devenit și mai gălăgioși și au început să bată încontinuu în ușă, iar la un moment dat Mitică P. a lovit cu pumnul și a spart geamul de termopan de la ușa de intrare. Administratorul localului le-a comunicat scandalagiilor că valoarea pagubei se ridică la suma de 200 de euro și printr-un apel la 112, a solicitat intervenția polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, care au venit la fața locului și au demarat cercetările. Cei doi au fost sancționați contravențional fiecare cu suma de 500 lei, pentru faptul că au provocat scandal în local. În același timp pe numele celui care a spart geamul de la intrare a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Recomandări

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”