Doi tineri din municipiul Vatra Dornei, unul în vârstă de 23 de ani și unul de 25 de ani, au ajuns pentru 24 de ore în arest după ce ar fi furat bunuri din două mașini din localitate. Cei doi sunt suspecți pentru mai multe furturi și au trecut infracțional, unul dintre ei fiind în condamnat deja la prima instanță într-un alt dosar penal privind furturi.
Conform anchetei poliției, Adrian Tescu, în vârstă de 25 de ani, și Andrei Gheorghică, de 23 de ani, au sustras un GPS și o bormașină din două mașini din localitate. Cei doi au vândut bunurile, însă anchetatorii de la Poliția municipiului Vatra Dornei au reușit să le recupereze și să le restituie păgubiților.
Unul dintre suspecți, Gheorghică, a fost condamnat anul trecut de Judecătoria Vatra Dornei la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru furt, pedeapsă care nu a rămas încă definitivă. De asemenea, acesta a mai fost condamnat într-un dosar mai vechi pentru furturi, însă pedeapsa a fost cu suspendare.
Celălalt suspect, Tescu, figurează cu o amendă penală pentru infracțiunea de loviri și alte violențe.
Interesant este că într-un dosar de furt în care figurează ca inculpat Gheorghică, celălalt suspect, Tescu, apare ca martor.
Având în vedere trecutul infracțional al celor doi, anchetatorii au luat decizia ca aceștia să fie reținuți pentru 24 de ore. S-a întâmplat joi, la puțin timp după ce au fost prinși. Ieri, la expirarea ordonanței, magistrații au decis ca cei doi să fie puși în libertate sub control judiciar.