Doi frați s-au bătut între ei apoi au bătut doi trecători



Bătaia dintre doi frați s-a transformat în două dosare penale pentru aceștia, unul pentru loviri, după ce frații i-au luat la bătaie pe doi tineri care treceau prin zonă, iar al doilea dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Miercuri, la ora 20:51, Ionuț C., din orașul Gura Humorului, a sesizat prin 112 faptul că pe strada Cetății din localitate are loc un scandal.
La fața locului au fost identificați Ionuț C., de 26 ani, și Constantin V., de 25 ani, ambii localnici, care au declarat că au fost loviți de doi frați din oraș, Florin și Adrian C.
Din cercetări a rezultat că miercuri seara, în jurul orei 20:45, Ionuț C. și Constantin V. se deplasau pe strada Cetății din orașul Gura Humorului, iar la un moment dat au observat doi tineri pe care i-au recunoscut în persoana celor doi frați, Adrian C., de 25 ani, și Florin C., de 23 ani, ambii din localitate, care se loveau reciproc. În acel moment Florin C. l-a lovit pe Ionuț C. cu pumnul, reproșându-i faptul că se uită la ei. Tot atunci, celălalt frate l-a lovit pe Constantin V. cu palma după ceafă. Cei doi tineri agresați au fugit, iar agresorii au plecat cu un autoturism condus de Florin C.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, în intersecția Bulevardului Bucovina cu strada Cetății, a fost identificat autoturismul aflat în staționare, iar lângă acesta se afla șoferul, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În această cauză s-au întocmit două dosare penale, unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând a fi soluționate procedural, cu autorii în stare de libertate”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări