Doi frați minori, în vârstă de doi, respectiv trei ani, au fost „smulși” din ghearele sărăciei de reprezentanții Protecției Copilului Suceava, după ce minorii au fost găsiți murdari, înfometați, într-o locuință insalubră, lipsită de căldură.
Miercuri, pe 23 noiembrie, la Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență din cadrul Protecției Copilului s-a primit un telefon din partea mamei celor doi minori, care sesiza că a fugit din locuința concubinului său după ce acesta a bătut-o din nou. Femeia a mai spus că și-a lăsat copiii în casa concubinului și că îi este frică pentru siguranța lor. Reprezentanții Protecției Copilului s-au deplasat la locuința în care se aflau minorii pentru a-i prelua, în vederea instituirii unei măsuri speciale de protecție.
Familie dezorganizată
O echipă mobilă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, împreună cu poliția locală din comuna în care au domiciliul minorii, s-a prezentat la locuința unde se aflau copiii și a constatat că aceștia prezentau semne clare de neglijență din partea părinților.
Directorul executiv al Protecției Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a declarat că „cei doi frățiori au fost găsiți murdari, înfometați, lipsiți de căldură. Pe parcursul zilei, copilașii erau lipsiți de supravegherea unui adult, deoarece concubinul mamei, care declară că este tatăl copilașilor, a fost plecat la pădure. În aceste condiții s-a impus plasamentul în regim de urgență pentru ambii copii”.
Ea a mai completat că situația celor doi copii este în atenția instituției Protecției Copilului de mai mult timp, perioadă în care au fost vizitați în repetate rânduri. „Am încercat să responsabilizăm părinții cu privire la obligațiile care le revin față de minori, însă starea conflictuală dintre ei, consumul de alcool, precum și refuzul mamei de a beneficia de serviciile unui centru maternal au făcut ca minorii să ajungă în sistemul nostru de protecție”, a mai spus Margareta Isăilă.
38 de copii în situație de risc, în noiembrie
De la începutul lunii noiembrie, la Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență din cadrul Protecției Copilului au ajuns 24 de sesizări (scrise, telefonice, autosesizări), cu privire la situația a 38 de copii care s-ar afla în situație de risc. Nu pentru toți s-a impus o măsură de protecție socială. Unii aveau nevoie doar de consiliere psihologică, alții aveau nevoie de un ajutor material pentru ca familia să treacă mai ușor peste perioadele de criză.
Directorul executiv al Protecției Copilului Suceava a completat că Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență a evaluat, inițial, situația celor 38 de copii, și a constatat că pentru doi dintre copii este necesară internarea, împreună cu mama lor, într-un centru maternal, iar un alt copil, la solicitarea reprezentantului legal, a fost plasat într-un apartament social.