Reunire parțială

Doi frați cu părinții din Cajvana s-au regăsit prin intermediul ziarului Monitorul de Suceava

Gheorghe Ionescu: „Am plâns, dar am plâns de fericire”
Gheorghe Ionescu: „Am plâns, dar am plâns de fericire”

Filmul indian „Lanțul amintirilor”, care a avut un mare succes de piață acum patru decenii, pare să se repete pentru mai mulți frați cu părinții din Cajvana și care au fost despărțiți încă din primii ani de viață.
Povestea relatată acum o săptămână în paginile ziarului Monitorul de Suceava de Gheorghe Ionescu, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Dolj, care spera ca articolul să-l conducă spre părinții care l-au abandonat într-un orfelinat din Lugoj, a căpătat o turnură neașteptată.
În locul unor date despre mamă și tată, Gheorghe Ionescu a aflat că are un frate.
„M-a sunat o rudă din Cajvana, o verișoară, care a citit materialul în ziarul dumneavoastră, și m-a anunțat că am un frate în Timișoara. Fratele meu luase legătura cu ea când a fost la Cajvana pentru a-i căuta pe tatăl și pe mama noastră. Nu am crezut că se poate așa ceva. Am vorbit la telefon și pe internet pentru că fratele meu este plecat la muncă în Germania și sper să ne revedem cât mai repede. Am plâns, dar am plâns de fericire”, a povestit Gheorghe Ionescu.
Toader Usturoiu a fost și el abandonat într-un orfelinat din Timișoara
Toader Usturoiu, fratele în vârstă de 35 de ani, are o poveste la fel de tristă ca cea a lui Gheorghe Ionescu. La o vârstă fragedă a fost abandonat de părinți la un orfelinat din Timișoara, iar mai apoi a fost înfiat de o familie din zona Banatului. Chiar dacă acum câțiva ani a început o serie de investigații despre trecutul și familia sa naturală, pașii care l-au adus la Cajvana în 2010, 2011 și 2012 nu i-au dat prea multe speranțe.
Asta până acum câteva zile, când minunea s-a înfăptuit. „Nu-mi venea să cred că am reușit să-mi găsesc un frate. A fost ceva deosebit. Am avut emoții până în vârful firului de păr. Nu știam ce să mai spun și ce să fac”, a spus Toader Usturoiu.
Bărbatul mărturisește că acum, după ce a aflat de existența unuia dintre frați, timpul se scurge mult prea greu.
„Eu sunt în Germania și am contract pentru câteva luni. Mi-aș dori să revin cât mai repede acasă, să-l revăd pe fratele meu, să venim împreună la Cajvana. Sper să se întâmple în luna august, iar până atunci poate se mai întâmplă o minune din partea lui Dumnezeu”, a povestit Toader Usturoiu.
„Aș vrea foarte mult să ne revedem toți patru”
Minunea despre care vorbește Toader Usturoiu ar fi regăsirea celorlați doi frați. Despre unul dintre ei, Toader Usturoiu susține că se numește Isidor Cârcu, este cel mai mare dintre frați, iar de ani buni locuiește în Franța, unde ar avea o afacere.
Din familie mai face parte și o soră, Alexandra, mezina în vârstă de 32 de ani, căsătorită undeva în zona Moldovei.
„Aceste date despre fratele mai mare și sora mai mică le-am aflat cu ocazia venirilor mele la Cajvana. Am găsit o serie de documente pe care tatăl nostru, decedat în 2008, le avea într-un cufăr. De atunci tot trag speranța că-i vor regăsi, dar până zilele trecute totul părea în zadar”, a povestit Toader Usturoiu.
Bărbatul a mărturisit că nu știe cum s-a ajuns ca frații săi să se risipească în cele patru colțuri ale lumii, dar crede că după 30 de ani de zbucium și întuneric ar putea să aibă parte de o întrunire de familie la care visează de ani și ani.
„Știu că părinții noștri erau în Banat, la muncă în agricultură, pentru că acolo se câștiga mai bine decât la Suceava. Fratele meu Gheorghe Ionescu, sora mea Alexandra și eu am fost abandonați în orfelinate diferite din Timiș. Doar fratele mai mare, Isidor Cârcu, a rămas cu tatăl nostru, dar, din câte știu eu, este plecat din Cajvana din 1995-1996 și nu s-a mai întors. Aș vrea foarte mult să ne revedem toți patru”, a completat Toader Usturoiu.
Toți cei care au informații despre familia celor doi frați sunt rugați să-i sprijine
Cei doi frați speră acum ca rudele din Cajvana și nu numai să-i poată ajuta cu informații. Potrivit lui Toader Usturoiu, tatăl lor, decedat în 2008, se numea Ion Cârcu, în timp ce numele de fată al mamei era Maria Draghici. Despre mama lor se știe că a murit în anii 1980 într-un accident de circulație care a avut loc în comuna Arbore. Practic, acum cei patru frați se au doar pe ei, iar o revedere comună ar fi un adevărat miracol.

Toader Usturoiu: „Am avut emoții până în vârful firului de păr. Nu știam ce să mai spun și ce să fac”
Toader Usturoiu: „Am avut emoții până în vârful firului de păr. Nu știam ce să mai spun și ce să fac”
Gheorghe Ionescu: „Am plâns, dar am plâns de fericire”
Gheorghe Ionescu: „Am plâns, dar am plâns de fericire”

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Două călugărițe de la mănăstirea construită de Becali în Uganda au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava