Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) i-a dat oficial în urmărire generală pe frații Beniamin Mircea Maruseac și Andrei Orest Maruseac, primul în vârstă de 21 de ani, al doilea în vârstă de 30 de ani, trimiși în judecată pentru o gravă agresiune comisă în centrul Sucevei, la finele lunii iulie a acestui an. Cei doi frați nu au fost găsiți în timpul perchezițiilor efectuate de polițiști la mijlocul lunii septembrie, ocazie cu care au fost reținuți și ulterior arestați preventiv Cezar Cojinschi, în vârstă de 27 de ani, din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, Adrian Aursulesei, în vârstă de 36 de ani, și Ștefăniță Bujorean, în vârstă de 28 de ani, ambii din Suceava. Cei trei arestați preventiv sunt cercetați, alături de frații Maruseac, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru o agresiune comisă pe 25 iulie, în parcul central al Sucevei.
Victima lor, Florin Ș., în vârstă de 33 de ani, a fost găsită pe o alee din parcul de peste drum de Prefectura Suceava, cu fața tumefiată și plină de sânge. Din anchetă a rezultat că victima a avut, într-un club din Suceava, o altercație cu unul dintre inculpați, Cezar Cojinschi, care și-a chemat gașca la fața locului.
Tânărul de 33 de ani a fost blocat cu două mașini și urmărit prin parcul central al Sucevei. La un moment dat, tânărul urmărit s-a împiedicat și a căzut, moment în care agresorii au tăbărât pe el cu pumnii, picioarele și cu obiecte contondente. Tânărul a fost găsit spre dimineață, inconștient, ulterior fiind diagnosticat cu leziuni care au necesitat în jur de 30 de zile de îngrijri medicale.
Cei cinci agresori sunt acuzați că au afișat în mai multe cazuri un comportament violent, încercând să se impună ca un grup dominant, care să răspândească frica în jur.
Despre Beniamin Mircea Maruseac putem aminti că a avut la un moment dat o carieră promițătoare în handbal și a fost la un pas de moarte după ce, în 2012, a fost înjunghiat în gât după o altercație într-un fost club din Suceava.