Pledoarie

Doi europarlamentari i-au propus lui Tăriceanu să permită reluarea adopțiilor externe



Doi europarlamentari i-au propus lui Tăriceanu să permită reluarea adopțiilor externe
Doi europarlamentari i-au propus lui Tăriceanu să permită reluarea adopțiilor externe

Doi dintre parlamentarii europeni care susțin reluarea adopțiilor internaționale în România au pledat din nou pentru aceste proceduri, într-o discuție cu premierul Tăriceanu, șeful Guvernului declarându-se însă „de principiu împotriva acestei soluții”, având în vedere experiențele negative anterioare.
Primiți, miercuri, de premier la Palatul Victoria, parlamentarii europeni Claire Gibault și Jean-Marie Cavada, care au semnat în luna iunie și o petiție pentru reluarea adopțiilor, au susținut, totodată, ca dosarele de adopție internațională care au fost suspendate în urma moratoriului impus în 2001-2003 să fie rezolvate favorabil.
Prezent la întâlnirea de la Guvern, președintele Oficiului Român pentru Adopții, Theodora Bertzi, a amintit că solicitarile respective au fost depuse în timpul moratoriului, respectiv într-o perioadă în care adopțiile internaționale erau suspendate.
„În plus, copiii respectivi fie au fost adoptați în România, fie familiile lor nu mai sunt de acord cu adopția”, a adăugat Bertzi.
Acest punct de vedere a fost susținut și de premierul Tăriceanu, care a precizat că România va continua sa aplice actuala legislație privind protecția copilului, considerând că normele în vigoare servesc intereselor copilului într-un mod diferit de vechiul cadru legal, iar situația din țară s-a schimbat prin aplicarea programelor de sprijinire a reîntregirii familiilor și înregistrarea unui număr ridicat de solicitări pentru adopții interne.
Tăriceanu a amintit că actualele reglementări au fost adoptate de comun acord cu Uniunea Europeană, arătând că dacă la nivel european se va adopta vreodată o legislație diferită, valabilă pentru toate statele membre, atunci aceasta va fi aplicată și în România.
Mai mulți europarlamentari care susțin reluarea adopțiilor din România s-au întâlnit la Strasbourg, în luna iunie, în încercarea de a strânge suficiente semnături pentru o petiție în acest sens, la întâlniri participând și șeful Oficiului Român pentru Adopții, care a susținut menținerea actualei legislații.
Petiția a fost inițiată atunci de europarlamentarii Jean Marie Cavada, Claire Gibault și Francois de Combret.
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Oficiul Român pentru Adopții au denunțat presiunile făcute pentru reluarea adopțiilor internaționale și au cerut grupurilor de lobby să lase România să ducă politica pe care, ca stat suveran, decide să o aplice în domeniu.



Recomandări

Suceveanul Răzvan Gavriloaia, campion al României cu Dinamo, contestă decizia Federației de handbal, care dorește reluarea campionatului

Răzvan Gavriloaia nu este de acord cu decizia FRH, de reluare a campionatului. Foto prosport.ro
Răzvan Gavriloaia nu este de acord cu decizia FRH, de reluare a campionatului. Foto prosport.ro

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României