100 de ani în 1000 de cuvinte

Doi elevi din județ s-au clasat pe primele două poziții ale unui concurs național de creație literară

Premiul I a fost acordat elevului Sebastian Pitic, din clasa a VI-a, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus

În fruntea clasamentului Concursului național de creație literară „100 de ani în 1000 de cuvinte”, lansat de Patriarhia Română și Radio Trinitas, s-au poziționat doi elevi de gimnaziu din județ, aceștia adjudecându-și Premiul I, respectiv Premiul II al competiției.
Premiul I a fost acordatelevului Sebastian Pitic, din clasa a VI-a, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, elevul fiind coordonat de prof. Vasile Schipor.
Acesta a fost premiat în cadrul festivității de la Palatul Patriarhal din București, marți, 4 decembrie, distincțiile fiind oferite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Premiul al II-lea l-a obținut eleva Anastasia Roșioru, din clasa a VII-a, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, sub îndrumarea prof. Gabriela Ilisei.
Cu mențiune a fost recompensată Elena Ailenei, secțiunea liceu, de la Colegiul „Petru Rareș”, pregătită de prof. Gheorghe Cîrstian.
Concursul de eseuri, povești și poezii intitulat „100 de ani în 1000 de cuvinte” s-a adresat elevilor de gimnaziu (clasele V-VIII) și celor de liceu (clasele IX-XII), de pe întreg teritoriul țării. Fiecare participant a realizat un eseu, povestire (fragment de nuvelă etc.) sau poezie vizând tema „100 de ani în 1000 de cuvinte”. Lucrarea fiecărui participant a fost evaluată de un juriu format din: criticul literar Alex Ștefănescu, scriitorul Petre Crăciun și Odilia Roșianu, redactor-șef „Literatura de Azi”.
„Pornind de la ideea că tinerii și copiii reprezintă un partener important de dialog și, mai ales, de ei depinde evoluțiea sănătoasă a societății românești, am dorit să-i implicăm într-un concurs care să-i convingă în a se apleca nu doar cu seriozitate, dar și cu determinare, asupra a ceea ce reprezintă momentul istoric 1 Decembrie 1918, cum s-a ajuns la înfăptuirea Marii Uniri și cine au fost principalii actori ce au determinat acest moment istoric important. Totodată, prin acest concurs se dorește crearea unui cadru în care elevii să aplice cunoștințele dobândite asupra acestei teme, să se simtă parte a acestui moment istoric extrem de important”, au transmis organizatorii.

Anastasia Roșioru, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și prof. Gabriela Ilisei
Anastasia Roșioru, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și prof. Gabriela Ilisei
Doi elevi din județ s-au clasat pe primele două poziții ale unui concurs național de creație literară
Doi elevi din județ s-au clasat pe primele două poziții ale unui concurs național de creație literară
Premiul I a fost acordat elevului Sebastian Pitic, din clasa a VI-a, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus
Premiul I a fost acordat elevului Sebastian Pitic, din clasa a VI-a, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Elevi de la Școala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea au colindat și au oferit daruri bătrânilor

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Liceeni în rol de cercetători în competiția „Investigația sociologică”. Premiul I a mers către două eleve de la Rădăuți