Badminton

Doi elevi de la Horodnic de Sus au ajuns în finala pe țară a ONSȘ



Doi elevi de la Horodnic de Sus au ajuns în finala pe țară a ONSȘ
Doi elevi de la Horodnic de Sus au ajuns în finala pe țară a ONSȘ

Doi dintre elevii Școlii Gimnaziale din Horodnic de Sus au reprezentat județul Suceava la faza finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la badminton. În ciuda faptului că au concurat împotriva multor jucători ce fac badminton de performanță la cluburi din țară, cei doi sportivi din județul Suceava, pregătiți de profesorii Gheorghe Onica și Cristinel Stanichevici, au avut o comportare onorabilă în teren, astfel că Gheorghe Luța a terminat competiția masculină pe locul cinci, în timp ce la fete, Viorica Maria Luța a ieșit a șasea. După finale, organizatorii au organizat un alt concurs rezervat doar sportivilor nelegitimați. De această dată, Gheorghe Luța și Viorica Maria Luța au reușit evoluții și mai bune în concursul individual, ambii impunându-se în final la masculin, respectiv feminin.
„În condițiile în care sportivii noștri nu sunt legitimați ca sportivi de performanță, consider că aceste rezultate sunt remarcabile, mai ales că au fost obținute concurând cu sportivi valoroși din Galați, Timișoara, București, Bacău. Vreau să mulțumesc firmei Tarsin Bucovina care ne-a ajutat și ne ajută mereu în activitatea noastră, domnului Gheorghe Adrian și doamnei Maximiuc Doina.
Aceste rezultate remarcabile ne-au determinat să organizăm un puternic turneu de badminton ce se va desfășura în perioada 15-17 mai la Horodnic de Sus și Marginea, cu peste 80 de sportivi din toată țara, la care va participa și președinta Federației Române de Badminton, Animona Hutu”, a declarat profesorul Gheorghe Onica.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a apreciat Primăria Horodnic de Sus pentru modul în care sprijină mediul de afaceri, dar și pentru cum păstrează tradițiile

Nicolae Ciucă s-a declarat onorat că a putut să-l întâlnească pe meșterul popular cojocar Lungoci Domucă
Nicolae Ciucă s-a declarat onorat că a putut să-l întâlnească pe meșterul popular cojocar Lungoci Domucă