Doi elevi au fost înjunghiați de un coleg pe cînd se întorceau acasă de la școală



– Unul dintre copii, în vîrstă de 11 ani, a necesitat internarea în Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean
Doi copii din Siminicea au fost atacați și înjunghiați de un coleg de școală, miercuri la amiază, pe cînd se întorceau acasă de la cursuri. Cei doi frați au fost urmăriți de agresorul în vîrstă de numai 12 ani pentru ca apoi, pe o uliță mai lăturalnică, să fie loviți cu cuțitul. Unul dintre minorii răniți, Cătălin T., în vîrstă de 11 ani, a ajuns în Secția de Chirurgie Infantilă miercuri seara, necesitînd îngrijiri medicale de urgență. Copilul prezenta o plagă înjunghiată în spate, în zona plămînului drept. Medicii care s-au ocupat de caz au declarat că minorul a scăpat fără leziuni interne deoarece avea pe el o geacă groasă, care a oprit lama cuțitului. Rana băiatului a fost cusută la internare, iar sîngerarea oprită, el aflîndu-se acum sub tratament, existînd riscul apariției unei infecții. Fratele său a scăpat cu o tăietură ușoară, la nivelul unei mîini.
Cătălin T. ne-a povestit ieri că elevul care l-a înjunghiat este mai mare decît el cu un an de zile și că au avut un conflict în urmă cu cîteva săptămîni. Băiatul spune că agresorul este cunoscut în școală pentru violența sa și că își bate frecvent colegii. Cătălin T. spune că în nici într-un caz nu se aștepta ca băiatul mai mare să scoată cuțitul din buzunar și să îl lovească. „Mă întorceam cu fratele meu de la școală. Pe cînd eram singuri pe o uliță lăturalnică, a apărut băiatul ăsta și a scos din buzunar un cuțit. Noi ne-am luat la harță cînd a nins, că punea piedică la toată lumea, iar eu l-am întrebat ce are cu mine, și să nu mai pună piedică….. A zis că o să-mi arate el mie, dar nu m-am așteptat să sară cu cuțitul. Ne-a pîndit probabil cînd am ieșit de la școală și s-a luat după noi. El a trecut pe lîngă mine, a scos cuțitul din buzunar și m-a lovit. După aceea a sărit la fratele meu”, a povestit victima de 11 ani. Acesta a spus că a luat-o la goană spre casă, plin de sînge, pentru că agresorul mai voia să-i aplice o lovitură. În fugă, agresorul l-a lovit și pe fratele său. Cînd a ajuns acasă de la serviciu, mama copiilor i-a adus pe aceștia la doctorul de familie, iar acesta a făcut trimitere la Spitalul Județean Suceava. Medicii din Secția de Chirurgie Infantilă se declară indignați că s-a ajuns ca puști de 11 – 12 ani să se bată în cuțite și spun că s-ar fi putut întîmpla o tragedie dacă victima nu ar fi purtat haine groase, iar lama cuțitului i-ar fi atins copilului plămînul drept. Aceștia au informat Poliția de caz, oamenii legii luînd declarații de la pacientul înjunghiat. Și directoarea școlii din Siminicea la care învață cei trei elevi a făcut o vizită biatului, pentru a se interesa de evoluția stării sale de sănătate și pentru a afla ce s-a întîmplat cu exactitate miercuri, după ce aceștia au ieșit de la cursuri.
Tot miercuri seara a ajuns la Spitalul Județean Suceava un tînăr de 21 de ani, din Dolhești. Acesta a fost internat în Secția de Neurochirurgie după ce a fost atacat de un grup de rromi într-un tren, buzunărit și apoi aruncat cu forța din vehiculul în mers. Tînărul, Gheorghe L., a povestit că rromii s-au enervat din cale afară că nu avea bani asupra sa și nu au avut ce să îi fure, motiv pentru care l-au aruncat din tren. Din fericire, bărbatul a scăpat fără leziuni grave.