Doi din cei nouă tineri arestați preventiv, în noaptea de miercuri spre joi, de Tribunalul Suceava, fiind acuzați că au racolat nu mai puțin de 93 de cărăuși pentru rețelele internaționale de trafic de droguri, sunt fiii unui angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cezar Ștefan Bilius (22 de ani) și Adrian Bilius (24 de ani), ambii din municipiul Suceava, au ajuns, din nefericire pentru ei, în aceeași clădire în care lucrează tatăl lor, angajat ca personal contractual (civil). Din nefericire, copiii sunt închiși în beciurile de la subsolurile poliției, iar tatăl lor își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Logistică.
Cei doi tineri au fost arestați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, precum și organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor pedepsite de Legea 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Ei sunt acuzați că fac parte dintr-o rețea formată din 14 indivizi, al căror scop era de a racola cărăuși pentru rețelele internaționale de trafic de droguri.
Cărăușii racolați au transportat în jur de 90 de kilograme de droguri pe relațiile Turcia –Europa de Vest, Turcia –China sau America de Sud –Vestul Europei, iar pentru fiecare transport primeau între 2500 și 4000 de euro.
De cealaltă parte, racolatorii, printre care, susțin anchetatorii, și cei doi frați Bilius, primeau între 1500 și 3000 de euro pentru fiecare curier de droguri racolat.