Miercuri, în jurul orei 15.35, pe DN 17, în interiorul localității Păltinoasa, Paraschiva T., de 30 ani, din comuna Slatina, în timp ce conducea un autoturism, datorită conducerii imprudente și neadaptării vitezei la condițiile de drum în sens giratoriu, pe fondul lipsei de experiență în conducere, în momentul ieșirii din sensul giratoriu și pătrunderea pe DN 2E, a acroșat cu partea din stânga față scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a minorilor T.A., de 7 luni, și R.E., de 2 ani, din comuna Botoșana, ambii pasageri pe bancheta spate a autoturismului.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.