La Mitocu Dragomirnei

Doi copii, de un an, respectiv doi ani și jumătate, au murit asfixiați



Casa în care cei doi micuți fuseseră lăsați nesupravegheați
Casa în care cei doi micuți fuseseră lăsați nesupravegheați

Doi copii ai unei familii de romi din comuna Mitocu Dragomirnei, unul în vârstă de un an, iar celălalt de doi ani și jumătate, au murit asfixiați ieri după amiază după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de un incendiu. Denis și Ionatan erau singurii copii ai familiei Grosu, care locuiește în zona Moldoveni, într-o comunitate de romi. La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava alarma s-a dat la ora 15.36. Până ce pompierii au ajuns la fața locului, incendiul fusese deja stins de localnici, iar cei doi copilași erau scoși din interior. Incendiul pornit de la sol cuprinsese un covor și o canapea, camera fiind invadată în câteva minute de un fum înecăcios.
Lăsați nesupravegheați
Focul a izbucnit de la soba aflată în casă, cel mai probabil o bucată de lemn care ardea căzând pe covor și declanșând imediat focul. În acel moment copiii se aflau singuri în casă, mama lor fiind plecată undeva în apropiere, iar tatăl fiind la serviciu.
„Mama lor a văzut prima focul a început să răcnească și i-a scos afară. Toți vecinii i-am auzit țipetele și am sărit să o ajutăm. Ne-am dus, am luat băieții în brațe, i-am dat cu apă, i-am înfășat cu pături, apoi i-a luat o mașină și i-a adus”, a povestit Ilie Dediu, unul dintre vecini. Atât acesta, cât și alți vecini au susținut că în momentul în care a fost scos din interior, unul dintre copii, cel mai mic, era încă în viață. Din păcate, manevrele de resuscitare ale personalul medical sosit la fața locului nu au avut succes, cadavrele celor doi copii fiind duse la dispensarul din localitate. Clădirea a fost înconjurată imediat de câțiva zeci de romi, alături de familia îndurerată adunându-se zeci de curioși. Sosirea tatălui celor doi micuți, adus cu o mașină de la locul de muncă, a creat panică în zonă, din cauza șocului acesta fiind foarte agresiv și îmbrâncind pe oricine îi ieșea în față.
Din primele cercetări rezultă că cei doi copii au murit din cauză că au inhalat monoxid de carbon, la vârsta lor și o cantitate mică fiind extrem de periculoasă.




Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capului

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio
Un bărbat în vârstă de 73 de ani, condamnat după ce și-a lovit un vecin cu o toporișcă în zona capuluisandrinio