Un autoturism parcat în apropiere de stația CFR Sadova a luat foc în mod suspect, pe interior. Ulterior, din cercetările poliției a rezultat că a fost vorba de joaca cu focul a doi copii în vârstă de 10 ani, frați gemeni, care au aprins o candelă în interior.
Luni seară, la ora 20.00, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Sadova, administratorul unei societăți, că a luat foc un autoturism, incendiul fiind stins până la sosirea pompierilor.
La fața locului s-a constatat că este vorba de un Renault Megane, care se afla pe o platformă din beton, parcat la circa 5 metri de calea ferată și la o distanță de circa 40 metri de clădirea gării CF Sadova. Mașina nu era pornită de luni bune, nu avea baterie, astfel că inițial era greu de explicat de la ce a pornit incendiul.
Din cercetările poliției a rezultat că cei doi copii s-au jucat în zonă, au intrat în autoturism și, găsind în torpedo o candelă și o cutie de chibrituri, au aprins lumânarea și au așezat-o pe bordul autoturismului. Cei doi minori au continuat joaca în interiorul autoturismului, iar la un moment dat au scăpat lumânarea pe covorul din cauciuc de lângă scaunul șoferului, care s-a aprins în urma răspândirii de ceară lichidă pe suprafața acestuia. Cei doi copii s-au speriat și au fugit acasă.
Mașina a ars pe interior, fără a-i fi afectat compartimentul motor.
Polițiștii au discutat cu mama minorilor, femeia declarând că cei doi sunt bine și nu au nici un fel de leziuni.
Joacă nefericită
Doi copii au provocat un incendiu într-o mașină în care au aprins o candelă
