Doi cetățeni ucrainei au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni, în timp ce transportau peste graniță țigări de contrabandă. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, joi seară un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Rădăuți Rădăuți a observat, în zona Climăuți, un grup de persoane care se îndreptau dinspre linia de frontieră către interiorul țării noastre, cu mai multe colete voluminoase.
Suspecții au fost somați verbal, însă au ignorat somațiile, au aruncat coletele și au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin, profitând de terenul accidentat și de lăsarea întunericului. În aceste condiții, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase șapte focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reușindu-se reținerea a două persoane, Ivan V., în vârstă de 22 de ani, și Jejii R., de 21 de ani, ambii cetățeni ucraineni.
În apropiereau fost descoperite patru coletecare conțineau 7.500 de pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 75.000 de lei, țigări care au fost ridicate în vederea confiscării.
Ucrainenii au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă sub acuzațiile de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă.





