– Dacă nu renunță la idee, posturile lor revin PSD și PD
Doi consilieri locali câmpulungeni și-au anunțat intenția de a demisiona din funcții. Cătălin Dunea-Polesciuc (foto) și Vasile Petruți au fost aleși pe listele electorale ale URR, dar în acest moment au alte orientări politice. După destrămarea URR, fostul lider al acestei formațiuni, Dunea Polesciuc, a rămas consilier local independent, în timp ce Vasile Petruți a trecut la PD.
Cătălin Dunea Polesciuc și-a exprimat repetat nemulțumirea față de modul în care funcționează Consiliul Local și Executivul, chiar dacă, anterior, atât primarul Gabriel Constantin Șerban, cât și viceprimarul Ovidiu Tudorici i-au fost colegi de partid și prieteni buni. El a protestat prin repetate voturi negative în Consiliul Local, a încercat să inițieze procedura de debarcare a viceprimarului și a sesizat Parchetul pentru a fi pedepsiți funcționarii care au permis cheltuirea ineficientă a banilor municipali. Nici unul dintre demersurile sale nu a avut însă succes, iar la ultima ședință ordinară din 2006 a Consiliului Dunea a anunțat aproape teatral că demisionează. El a scos din teacă o sabie autentică și i-a înmânat-o simbolic colegului său Petruți, spunând: “Împreună cu Doru am spus că vom trece executivul prin foc și sabie. Focul era la el, sabia la mine. Acum îi returnez sabia. Îmi cer scuze față de asistență pentru acest circ la care a asistat nu o dată. Vă anunț că demisionez din Consiliul Local, pentru că nu-mi face nici o plăcere să lucrez astfel”. La finalul ședinței, din solidaritate cu colegul său, și consilierul Petruți a depus un document scris la secretarul municipiului, prin care își anunță și el intenția de a demisiona.
Nici una dintre demisiile anunțate nu poate fi încă luată în considerare din punct de vedere legal. Demisionarii nu au depus încă nici un document scris care să conțină toate elementele. Abia după ce aceste documente vor fi depuse și plenul Consiliului Local va constata demisiile, oficial, cei doi vor părăsi cu adevărat legislativul. Dacă nu se răzgândesc și demisiile vor fi concretizate, locul lui Petruți în CL va reveni PD, în timp ce ocuparea locului lui Dunea Polesciuc va aduce o surpriză. Potrivit legii, pentru că partidul pe listele căruia a fost ales Dunea nu mai există, locul său va fi atribuit partidului care a obținut cele mai multe posturi de consilier, adică PSD.






