Doi bătrâni, soț și soție, au fost prădați de trei persoane care efectuau comerț ambulant. Neculai S., de 82 de ani și soția acestuia, Ana S., din comuna Vulturești, au fost „vizitați” de trei indivizi necunoscuți care i-au întrebat dacă au spre vânzare bilete de călătorie pentru pensionari, oferind spre vânzare pături. Neprimind răspunsul așteptat, cei trei „musafiri” s-au arătat interesați de achiziționarea unui sac cu grăunțe.
Pentru plata boabelor comercianții ambulanți au înmânat o bancnotă a 200 lei primind ca rest 150 de lei. Bancnota primită a fost lăsată pe o cutie de carton din holul locuinței, alături de economiile familiei. Ticluind pe moment un plan, unul dintre cei trei indivizi a solicitat bătrânului să-i vândă un porc iar al doilea a mers în grădină cu Ana S., pentru a cumpăra zarzavaturi. Al treilea „musafir” a rămas singur în curte, având „libertate de mișcare” absolută. Acesta a intrat în locuința bătrânilor și a sustras suma de 3.500 de lei.
Fapta a avut loc pe data de 1 iulie, dar a fost reclamată de abia miercuri, la insistența membrilor familie victimelor.
Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.