Bătrânețea unui cuplu din Frătăuții Vechi a fost făcută și mai grea după ce hoții au furat toată agoniseala pe care oamenii au strâns-o de-a lungul timpului. Mai exact, din locuința lui Alexandru P., de 78 de ani, a dispărut joi dimineață o sumă considerabilă, de peste jumătate de miliard de lei vechi. Furtul s-a produs între orele 8.30-11.00, în timp ce bătrânii se aflau în grădina gospodăriei, unde derulau o serie de activități agricole. După ce au revenit în casă, cei doi soți au observat că au avut o vizită neașteptată, moment în care au verificat dacă banii adunați cu multă trudă mai sunt la locul lor, într-una din camerele imobilului. Din nefericire, hoții au furat 11.300 de euro, 3.000 de dolari și 4.000 de lei. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz, dar din primele verificări nu s-a putut stabili dacă ușa locuinței era încuiată sau proprietarul o uitase deschisă când a plecat la muncă în grădină. Oamenii legii speră să dea de urma hoților și fac apel și la vecinii care au observat ceva suspect pentru a-i sprijini cu orice informație utilă.