Bătrânețe, după gratii

Doi bătrâni de 76, respectiv 72 de ani, băgați la pușcărie pentru o amendă de 450 de lei



Gheorghe Iacob: „Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb...”
Gheorghe Iacob: „Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb...”

Doi bătrâni din comuna Siminicea, Petru Iacob, în vârstă de 76 de ani, și Lucreția Leizeriuc, de 72 de ani, frate și soră, au fost încarcerați, zilele trecute, în Penitenciarul Botoșani, după ce-au fost condamnați la închisoare pentru că nu au vrut să plătească o amendă penală de 450 de lei.
Cei doi au fost ridicați de polițiștii din Siminicea în cursul zilei de marți și duși direct la Botoșani, la închisoare.
„Mergeam la primărie împreună cu sora mea, să facem niște acte, că vroia să-i dea o bucată de pământ la un nepot să-și facă o casă. A oprit mașina de poliție lângă noi. Mi-au zis: «Urcă-n mașină, că mergem la Suceava, la niște cercetări…». Asta o fost. N-am apucat să fac nici un bagaj”, ne-a povestit, ieri, Petru Iacob.
Din cauza afecțiunilor cronice de care suferă, bătrânul, care se deplasează cu greutate, sprijinindu-se într-un baston, a fost băgat direct la Infirmeria penitenciarului.
„A venit fata și mi-a adus haine și medicamente”, adaugă septuagenarul.
Lucreția Leizeriuc e veterana deținutelor închise la Botoșani și și-a primit deja porecla de „bunica”.
„La vârsta mea, la pușcărie?! Și totul de la o bucată de pământ. Măcar de eram vinovată cu ceva. Am lăsat căsuța mea pentru o celulă…”, se resemna bătrâna în vârstă de 72 de ani.
Nu au vrut să renunțe la pământul pierdut în instanță

Cei doi septuagenari au fost condamnați la o lună de închisoare, cu executare, pentru că nu au vrut să plătească o amendă de 450 de lei, primită ca urmare a nerespectării unei hotărâri judecătorești.
Din 1992, Petru Iacob și Lucreția Leizeriuc s-au tot judecat pentru o suprafață de 18 ari de teren cu o rudă de-a lor și au pierdut pe nedrept, consideră ei.
Pentru că nu au vrut să cedeze nici un centimetru pătrat din pământul pe care, susțin ei, l-au moștenit de la părinți, cei doi bătrâni au fost primit de la judecători, în 2007, o amendă penală de 450 de lei fiecare.
Cum nici această amendă nu au vrut să o achite, nici măcar parțial, bătrânii au ajuns din nou în instanță, iar magistrații Tribunalului Suceava, considerând că cei doi se sustrag cu rea-credință de la plată, au decis înlocuirea amenzii cu o lună de închisoare.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă în urmă cu câteva zile, iar în baza mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea, cei doi bătrâni au fost închiși la penitenciarul din Botoșani
„M-au purtat 18 ani prin instanțe…”, ofta bătrânul în drum spre celula de la Infirmeria penitenciarului, celulă pe care o împarte cu alți trei deținuți.
„Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb”

Gheorghe Iacob, fiul lui Petru Iacob și nepotul Lucreției Leizeriuc, susține că cei doi bătrâni au ajuns nevinovați în spatele gratiilor.
Bărbatul e revoltat de modul în care tatăl și mătușa sa au fost săltați de poliție și spune că îi va reclama pe polițiștii din Siminicea.
„I-au luat de pe drum ca pe ultimii infractori. Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb… Direct la pușcărie”, explică Gheorghe Iacob.
Bărbatul, care a fost mandatat de cei doi bătrâni să-i reprezinte în procesele pe care le-au avut în instanțe, susține că sentința prin care Petru Iacob și Lucreția Leizeriuc au pierdut diferite suprafețe de pământ în instanță, sentință ce i-a aruncat până la urmă pe cei doi în spatele gratiilor, a fost luată pe baza unor documente falsificate.
Gheorghe Iacob susține că are un teanc de dovezi prin care să demonstreze falsurile, însă magistrații nu au ținut cont de ele.
„Am depus un memoriu cu toate probele, cu documente, cu dovezi clare la președinta Judecătoriei Suceava, de la mijlocul anului trecut. Cu înregistrare, cu tot ce trebuie. Nu am primit nici până acum un răspuns. Am de gând să merg până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, explică Gheorghe Iacob, convins că până la urmă adevărul va ieși la iveală.
„Mai stau cam o săptămână la penitenciar”
Cristina Livadru, director adjunct al Penitenciarului Botoșani, ne-a explicat, ieri, în timpul vizitei la unitatea de detenție, că cei doi bătrâni din Siminicea vor intra săptămâna viitoare în comisia de eliberare condiționată.
Cu siguranță, dat fiind faptul că cei doi bătrâni nu au antecedente penale, membrii comisiei vor decide eliberarea acestora înainte de termen. Cu toate acesta, însă, Petru Iacob și Lucreția Leizeriuc vor trebui să apară din nou în fața judecătorilor, aceștia trebuind să confirme decizia comisiei de eliberare condiționată.
„Mai stau cam o săptămână la penitenciar. Miercuri (n.r.-10 martie) intră în comisie, apoi la instanță… Spre sfârșitul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte vor ieși de aici”, estimează reprezentantul Penitenciarului Botoșani.



Lucreția Leizeriuc: „La vârsta mea, la pușcărie?! Și totul de la o bucată de pământ. Măcar de eram vinovată cu ceva”
Lucreția Leizeriuc: „La vârsta mea, la pușcărie?! Și totul de la o bucată de pământ. Măcar de eram vinovată cu ceva”
Petru Iacob, la 76 de ani, după gratii
Petru Iacob, la 76 de ani, după gratii
Gheorghe Iacob: „Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb...”
Gheorghe Iacob: „Nu i-au lăsat să-și ia nici măcar pastile, haine de schimb...”


Recomandări

Trimiși la pușcărie după ce au intrat de două ori peste o bătrână în casă și au prădat-o, lăsându-i doar bani pentru pâine

Trimiși la pușcărie după ce au intrat de două ori peste o bătrână în casă și au prădat-o
Trimiși la pușcărie după ce au intrat de două ori peste o bătrână în casă și au prădat-o