Doi bârlădeni, prinși când dădeau mită 50 de lei și un costum de blugi



Doi bârlădeni au fost reținuți de procurori după ce au fost surprinși în flagrant în timp ce ofereau mită 50 de lei și un costum de blugi, unui polițist, cu scopul de a soluționa favorabil un dosar în care unul dintre ei era cercetat pentru viol.
Flagrantul a fost organizat de polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, împreună cu procurorul desemnat de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vaslui și în colaborare cu Serviciul de Informații și Protecție Internă, în urma denunțului făcut de agentul principal de poliție Gheorghe Compotecras, de la Poliția municipiului Bîrlad.
După ce au fost surprinși în flagrant oferind mită respectiva sumă de bani și costumul de blugi, în biroul polițistului, Gheorghe F. (27 de ani) și Maria F. (65 de ani) au fost reținuți pe bază de mandat pentru 24 de ore, de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Gheorghe F. era cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol, după ce Adrian N. (27 de ani) din Bîrlad, a reclamat că, în noaptea de 11 spre 12 august, a fost obligat de cinci persoane să întrețină raporturi sexuale anale, unul din autori fiind chiar Gheorghe F.”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvînt al IPJ Vaslui.
Cei doi bîrlădeni se află în prezent în arestul Poliției, urmînd ca, vineri, să fie prezentați Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă.