Doi bărbați intoxicați cu monoxid de carbon în timp ce curățau o fîntînă sînt în afara oricărui pericol



– Medicii spun că cei doi pacienți nu pun probleme deosebite din punct de vedere al sănătății fizice, dar că sînt foarte afectați de moartea fîntînarului de 38 de ani
Cei doi bărbați ajunși la Spitalul Județean Suceava joi seară în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon sînt în afara oricărui pericol, după intervenția medicilor și aplicarea tratamentului. Pacientul preluat de Reanimarea spitalului, pe nume Ilie Rîșca, a fost ieri dimineață transferat în Secția de Medicină Internă, evoluția lui fiind foarte bună. Medicii spun că cei doi pacienți nu pun probleme deosebite din punct de vedere al sănătății fizice, dar că sînt foarte afectați de moartea fîntînarului de 38 de ani, care s-a asfixiat în timp ce curăța o fîntînă.
Joi seara, în jurul orei 20.15, în timp ce încercau să curețe fîntîna din curtea unei case din cartierul sucevean Burdujeni, Cristi Chitic, de 38 de ani, Ilie Rîșca, de 52 de ani și Alexandru Domi, de 31 de ani, toți din municipiul Suceava, s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Chitic și Domi lucrau ca fîntînari, cei doi fiind solicitați în urmă cu două zile de proprietarul casei, Ilie Rîșca, să îi curețe fîntîna din cauză că aici a căzut o pisică și s-a înecat. După ce a scos apa din fîntînă, Cristi Chitic a încercat să curețe fîntîna de mîl. Bărbatului i s-a făcut rău și a căzut, motiv pentru care Alexandru Domi a coborît în fîntînă, încercînd să își salveze colegul. Pentru că și celui de al doilea fîntînar i s-a făcut rău, proprietarul casei din cartierul Burdujeni a coborît și el în fîntînă, încercînd să îi scoată la suprafață pe cei doi. Și lui Ilie Rîșca i s-a făcut rău din cauza emanațiilor de gaz, bărbatul nereușind să-i salveze pe cei doi fîntînari. Vecinii au solicitat intervenția pompierilor, a polițiștilor și a cadrelor de la Serviciul Județean de Ambulanță. Cristi Chitic și Alexandru Domi au fost scoși din fîntînă de către pompieri, dar primul nu a scăpat cu viață, în ciuda eforturilor personalului medical sosit la fața locului. Ilie Rîșca și Alexandru Domi au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Suceava. Primul dintre ei a fost internat la Reanimare, în vreme ce starea lui Alexandru Domi a fost stabilizată la Unitatea de Primire a Urgențelor, fiind ulterior internat în Secția de Medicină Internă.