Două accidente produse în timpul tăierii unor arbori au dus la rănirea a doi bărbați, care au ajuns în stare gravă la spital.
Primul accident a avut loc în zona denumită Nemțișoru din pădurile Ocolului Silvic Mălini, luni dimineață, în jurul orei 11.00. Cercetările polițiștilor au concluzionat faptul că în timp ce se afla la serviciu, un bărbat de 47 de ani din comuna Mălini, angajat al unei societăți comerciale din localitate, care secționa tulpina unui arbore cu un motoferăstrău, a fost accidentat după ce copacul s-a rostogolit și i-a căzut peste piciorul stâng. Bărbatul rănit a fost transportat de urgență de un echipaj al ambulanței la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat cu diagnosticul de fractură deschisă gambă stângă.
Pentru că bărbatul se afla în timpul orelor de serviciu, reprezentanții societății comerciale au informat lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, pentru a face verificări în cazul acestui accident de muncă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
Un alt accident petrecut în aceeași zi în satul Stânca, din comuna Zvoriștea, a băgat un bărbat în spital în stare gravă. În urma verificărilor s-a constatat că un bărbat de 36 de ani din localitate a fost chemat de un vecin la el acasă, în jurul orei 16.00, pentru a-l ajuta să taie mai mulți copaci de pe un teren situat în apropierea locuinței. În timp ce bărbatul încerca să doboare un arbore, acesta s-a rupt în timpul tăierii și a prins lama motoferăstrăului în tăietură. Văzând acestea, el a încercat să elibereze drujba împingând copacul, însă nu a reușit, arborele rupându-se în totalitate și căzând peste bărbat. În acel moment proprietarul grădinii a alertat doi vecini, care au reușit să-l scoată pe rănit de sub copacul prăbușit, după care au solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței. Victima a fost preluată de la fața locului în stare de conștiență și transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu traumatism toraco-abdominal prin strivire, traumatism braț drept și traumatism umăr stâng, rămânând internată pentru supraveghere și investigații medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.