Doi antrenori la jumătate de secol!



Sfârșitul de carieră al uriașului Sir Alex Ferguson a devenit subiectul zilei în tot ce înseamnă media, de la un capăt la celălalt al planetei. Zilnic, în presa scrisă, în cea online, ori în audiovizual, putem citi/vedea/auzi niște chestii care țin mai degrabă de domeniul fantasticului decât de cel al fotbalului ori al societății în general. Pentru că nu e tocmai ușor de înțeles, mai ales dacă ești român, cum poate un om (dar oare Sir Alex e chiar om, sau o fi vreun „alien”, cum se zice la ei, în Insulă?) să stea neclintit de pe banca tehnică preț de 27 de ani! Aici însă trebuie făcută o paranteză mai amplă; pentru că atunci când vorbim de fotbalul britanic ne referim nu doar la lovitul mingii tare și la centrările la cap, ci facem trimitere și la pedigree, la tradiție, la blazon, atunci nu putem să nu amintim și faptul că Sir Alex nu e altceva decât un recordman care s-a ambiționat să depășească un alt deținător de record, și chiar că nu mai putem vorbi decât de blazon și tradiție. Ei bine, Sir (tot Sir, v-ați prins!?) Matt Busby, antrenor (tot) la Manchester Uniter, cu care a apucat să câștige (tot) Cupa Campionilor, în 1969, în cea mai frumoasă finală pe care mi-o amintesc eu, contra Benficăi lui Eusebio, cu 4-1 în prelungiri, a antrenat United-ul … 24 de ani!! Adică începând din 1945, imediat după Război, până în anul Festivalului de la Wordstock, Manchester United a avut un singur antrenor, pe Sir Matt Busby. Care, împreună cu fotbalistul suprem produs de Marea Britanie, (tot) Sir Bobby Charlton, a alcătuit echipa de supraviețuitori ai groaznicului accident de avion de la Munchen în care au murit absolut toți ceilalți. Așadar, la o singură echipă, Manchester United, doi antrenori, Sir Matt Busby și Sir Alex Ferguson, au antrenat împreună preț de 51 de ani! O jumătate de secol și ceva, adică mai mult de o treime din vremea de când există fotbalul inventat în 1863 și care va aniversa anul acesta 150 de ani.