Doi adulți și doi copii, răniți după ce mașina le-a fost ”măturată” de pe șosea

Mașina care venea din spate și a lovit autoturismul care încetinise

Ziua de marți, începută cu un accident la Cumpărătura, a continuat prost pe șoselele din județ, cu un al doilea accident petrecut pe DN 17, la ieșirea din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava.
În jurul orei 11.30, dispeceratul pompierilor militari a fost sesizat de producerea unui accident rutier soldat cu rănirea mai multor persoane. Un Suzuki era ieșit în decor, avariat. Din mașina ieșită în afara părții carosabile, doi adulți și doi copii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul a două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Din primele date, cel puțin doi dintre cei patru răniți au fracturi.
Cu privire la cum s-ar fi produs accidentul, primele date arată că șoferul mașinii Suzuki, care circula pe direcția spre Suceava, a redus viteza pe porțiunea în linie dreaptă, pentru a vira la stânga. Din spate venea mașina Range Rover, al cărui șofer depășise un alt autovehicul. La revenirea pe bandă, după depășire, autoturismul Range Rover a intrat în spatele mașinii Suzuki. Lovit, autoturismul Suzuki a fost proiectat în șanț.
Polițiștii rutieri au demarat cercetări la fața locului și au făcut măsurători, pentru a stabili exact mecanismul accidentului și a cui este vina.

Masina proiectata in decor, in care se aflau omenii care au fost raniti
Masina proiectata in decor, in care se aflau omenii care au fost raniti
Masina proiectata in decor, in care se aflau omenii care au fost raniti
Masina proiectata in decor, in care se aflau omenii care au fost raniti
Mașina care venea din spate și a lovit autoturismul care încetinise
Mașina care venea din spate și a lovit autoturismul care încetinise

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună